Home » Fără categorie » Am fost acasă

Am fost acasă

Am așteptat de trei luni, revederea cu locul unde m-am îndrăgostit, unde am iubit, unde am suferit și am trăit, am glumit și m-am jucat, unde am cântat și am iertat, unde mi-am format o personalitate și unde mi-am șlefuit caracterul ! Locul pe care l-am iubit și l-am urât, pe care l-am prețuit prea puțin !

Mi-am întâlnit prietenul drag sufletului meu și am plecat spre ceea ce l-am asociat cu ,,cimitirul adolescenței mele”. Cu o emoție greu de descris, am văzut răsărind parcă dintr-un infinit verde cetatea ce mi-a fost timp de 4 ani casă: Colegiul Militar Liceal ,,Ștefan cel Mare” ! Un ochi plângea, plângea pentru tot ce am lăsat acolo și tot ce nu se va mai întoarce, iar celălalt râdea, îmi revăzusem locurile pe care le cutreieram necontenit !

Mi-a fost dor ! Mi-a fost dor de tot ! Am încercat să le spun tuturor cât de mult o să le lipsească liceul ! Se uitau la mine, ascultau, dar nu înțelegeau. Nu puteau să priceapă că fiecare clipă acolo e de nepreţuit pentru cei ce au plecat !

Scările pe care vindeam vise, holurile pe care mă plimbam, clasa în care râdeam cu sete, biblioteca dragă cu mirosul ei de cărți vechi, podurile care în toiul nopții deveneau martore unor scene de pasiune infantilă ! Toate îmi aduceau zâmbete, amintiri parcă din poveste, fiori dureros de reci și gândul negru că timpul lor s-a scurs.

M-am simțit ciudat să fiu vizitator în propria-mi casă ! Le-am spus că eu nu am venit în vizită, că eu mă identific cu acel loc și că nimic nu îmi va sta în cale vreodată să ajung acolo ! Cât de mult îmi doresc să mai stau cu toți colegii în clasă, așteptând profesorul și piperând atmosfera cu glumițe pline de substraturi. Să îi văd zâmbind, să simt acea căldura cu care m-am obișnuit parcă prea bine și de care am atâta nevoie !

N-am mai auzit vibrațiile chitarelor, acompaniate de zeci de elevi pe scările teatrului și nici tineri îndrăgostiți ce își fac promisiuni în întunericul ocrotitor. Mi-e frică să nu moară vechile obiceiuri adolescentine, pline de o inocență parcă prea exagerată !

Am revăzut fiecare colț, mai toate având povestea lor, fiecare perete pe care am scris și fiecare om pe care l-am îndrăgit (aproape fiecare). Mi-am încărcat bateriile și acum mă întorc din nou la București, va trebui să mă acomodez din nou cu nebunia de acolo ! Și era atât de bine…

Cât de bine era în liceu, cât de ocrotit mă simțeam și cât de mult îmi doresc acum să mai fiu. Am nevoie de liniștea bolnavă de acolo ca de aer, iar faptul că mă voi întoarce acolo de fiecare dată când nu voi mai rezista a devenit certitudine 🙂

Am plecat de acolo și nu mă mai pot întoarce ca elev, împotriva voinței mele. 

 

acasa

,,Nu prețuiești ceva decât atunci când îl pierzi.”

6 comments

  1. Cioby, nu stiam ca scrii atat de frumos!
    Imi place articolul asta si prin prisma faptului ca sunt in asentimentul tau… Din pacate, dupa aproape 4 ani, inca nu am reusit sa ma intorc si eu acasa!
    Citind articolul, m-am incarcat cu motivatie si sper ca in viitorul apropiat sa-mi revad „parintii” si meleagurile atat de dragi.

    Iti multumesc!

  2. Oare chiar o sa-mi fie la fel de dor de liceu ca si tie? Acum in a 12-a pare mai greu ca niciodată in lm…cât despre articol e minunat si doar cei ce își pertec anii de liceu acolo înțeleg ce vrei sa spui prin promisiunile făcute in locuri cu lumina obscura sau despre chitarile acompaniind voci de elevi pe care ii unesc clipe frumoase si momente grele deopotrivă

    • O să îți fie, garantat ! Chiar și celui mai neortodox coleg al meu îi lipsește liceul acum ! Mult succes la admitere atunci, spor la învățat !

  3. pur si simplu mi-au dat lacrimile,in ciuda faptului ca n-am petrecut decat 2 ani in lm(breaza)nu imi pot lua gandul de le momentele placute si cele neplacute pe care le-am trait acolo.acum 2 zile respectiv 22.11.2013 am fost la bal,iar amintirile m-au rascolit neincetat.a fost minunat!sper sa mai pot ajunge cel putin o data pana la finalul acestui an pentru a-mi revedea fostii colegi,dar in continuare prieteni.ai toata aprecierea din partea mea pt cuvintele spuse.felicitari pt blog

  4. Îmi place!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

x

Check Also

Umbrele trecutului

Ziceam că nu mai scriu, că nu mai am ce să scriu. De fiecare dată ...