Home » Featured » Vine iarna

Vine iarna

Aștept de mult timp venirea iernii ! În clasa a 9-a am avut primul contact cu o iarnă grea. Era sâmbătă seară, eram în clasă și învățam când la un moment dat strigă un bezmetic pe hol ,,Ningee”. Îmi amintesc că eram singur și am tresărit, fără să procesez complet, spre geam. Auzisem de la cei mai mari că la Câmpulung ninge cu fulgi mari, uriași, că e un miros de iarnă puternic care te cuprinde și te ține toată iarna într-o vrajă din care nu poți scăpa. A fost pentru mine prima dată când am rămas uimit de magia primilor fulgi de nea, mi-a oferit o stare de extaz nouă, pe care nu o mai întâlnisem. Am jurat atunci că voi trăi în fiecare an venirea iernii !

 

e o iarnă grea,  și ce frumoasă e iarnă grea, mai potrivite vremuri pentru scris nici că se putea, să îngheț gânduri, un sfat pus pe două rânduri, invârți pământul până ce ajungi un schelet în scânduri

Timpul a trecut, anii și-au lăsat amprenta asupra mea dar uite-mă că încă mă pot ține de promisiune. 26 noiembrie, o dimineață greau, rece, mai rece decât deobicei. Toată lumea anunța prima ninsoare, s-au făcut pregătiri. Dar pentru mine nu ar fi fost prima dată când se anunță venirea iernii și nu se adeverește ! Dar uite, că în minunatul București, meteorologul știe ce vorbește.

Am văzut primii fulgi, le-am privit jocul haotic și m-am simțit din nou ca în liceu. Mi-am făcut o cană mare de cafea și am ieșit să mă plimb. E o liniște pe care București-ul ăsta ți-o oferă foarte greu. A fost ceea ce am căutat de 3 luni aici și mi-a fost greu să găsesc. Încep să cred că nu e chiar atât de agitată capitala asta, se mai întâmplă să mai fie și frumos. Unde vă găsiți voi liniștea în București-ul ăsta agitat ?

fulg de nea

 

,,Iarna este cu adevărat rece pentru cei care nu știu să păstreze amintirile fierbinți.”

2 comments

  1. Apreciez versurile din Nimeni Altu’! 🙂 Bafta in continuare!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

x

Check Also

Oferta 2015

Evomag a dat startul, click aici CitGrup a dat startul, click aici ABDComputer a dat ...